Origami (din japoneză 折り紙 origami, hârtie pliată) constituie arta plierii hârtiei colorate în eșantioane de creaturi vii, obiecte neînsufleţite sau înfățișări decorative abstracte. Omenirea artelor tradiţionale japoneze a reprezentat întotdeauna pentru occidentali o fascinaţie, iar discipline precum ikebana – arta aranjării florilor, chanoyu – ceremonia ceaiului, origami – arta plierii hârtiei şi multe altele au simbolizat elemente ale frumuseţii şi perfecţiunii japoneze.
Etimologic, cuvântul origami, de origine japoneză, este format din oru care are sensul de “a îndoi” şi kami cu sensul de “hârtie”, deci “hârtie îndoită”. Numele de origami a fost adoptat în anul 1880, până atunci arta plierii hârtiei fiind denumită orikata. Formele care pot fi realizate prin această artă sunt legate de imaginaţia celui care pliază hârtia, dar există şi categorii de forme tradiţionale care includ flora şi fauna. Arta origami din zilele noastre învelește o zonă largă de forme, de la ceasuri cu cuc şi dragoni, până la forme simple care exprimă mai degrabă spiritul decât forma unei imagini.
Există numeroase stiluri de origami, astea pornind de la cele mai simple compoziţii până la compoziţii extraordinar de complexe, alcătuite din mai multe unităţi origami pentru a forma un poliedru, ca de exemplu şi reprezentări formate din două sau mai multe coli de hârtie. Cu toate aceste multe forme de abordare, cele mai simple forme de origami sunt modelele formate dintr-un pătrat de hârtie, privat de a utiliza lipiciul. Se pot folosi variate feluri de hârtie, de la cea subţire la cea groasă, ca de pildă şi hârtia velină a revistelor sau hârtia de împachetat.
Arta origami a fost creată în baza aceleaşi estetici care a stat la baza ceremoniei ceaiului (cha no yu). O particularitate a modelelor origami vine în contradicţie, totuşi, cu principiile estetice nipone: simetria. Deşi japonezul îndrăgeşte asimetria, arta origami, prin forţa lucrurilor, cauzează simetrie. Cu toate acestea, excepţia nu face din modelele artei plierii hârtiei un produs mai puţin valoros şi apreciat de înspre japonezi.
Pe alături valoarea estetică, arta origami mai are, în viaţa cotidiană, şi una utilitară în vestimentaţie (broşe, ornamente de păr) şi decorarea interioarelor (lămpi, bibelouri, abajururi). Uneori îndemânarea meşteşugului origami produce cupe, farfurii, cutii de deosebite forme, şerveţele ornamentale. Dar, nu trebuie să uităm că formele tradiţionale ale acestei arte sunt modelele de cocori, broaşte, berze, baloane şi corăbii.
Începând cu cam secolul întâi al erei noastre, momentul îndată ce se presupune că a fost inventată hârtia în China, oamenii acelor meleaguri au curbat hârtia în diferite variante şi scopuri. Chinezii au realizat câteva modele simple de pliere a hârtiei, unele dintre ele păstrându-se până azi. Tradiţia atribuie importarea hârtiei, pentru întâia dată în Japonia, unui călugăr coreean, în anul 610, dar este posibil ca hârtia să fi fost produsă în Japonia dinainte. Fiecare regiune şi-a dezvoltat tehnica sa proprie de prelucrare a hârtiei, de unde şi multele întrebuinţări pe care le avea hârtia în Japonia: din hârtie se confecţionau paravane, pereţi despărţitori glisanţi, lanterne, batiste, evantaie. Prelucrată pentru a deveni translucidă, hârtia ţinea loc de geam, garderobe, umbrele, mantale impermeabile, perne, tapete, ambalaje rezistente şi frânghii. Deci, hârtia a fost iute integrată în cultura japoneză, devenind un material indispensabil vieţii de zi cu zi. Tehnica de fabricare a hârtiei a produs schimbări majore în producţia manufacturieră japoneză, dând naştere unui nou gen de hârtie, numită washi, care a fost uzitată şi în arta origami.
Dar, în Japonia secolului al VI-lea hârtia era un material rar şi preţios, astfel plierea hârtiei a fost practicată la început doar de către familiile nobiliare. Creşterea comerţului a dus la răspândirea hârtiei în Japonia, iar origami a ajuns o artă accesibilă atât celor bogaţi cât şi japonezilor obişnuiţi. Din cauza specificului culturii japoneze, care sublinia respectul pentru cruţarea naturii, practicanţii nu au uitat nicicând să economisească până şi hârtia folosită în arta origami, astfel rezultând impresionante modele miniaturale de origami.
În timpul perioadei Heian (794-1185) simboluri abstracte formate din plierea hârtiei au apărut în religia shinto, ca obiecte de veneraţie, şi în eticheta vieţii nobiliare. Japonezii realizau din suprafeţe de hârtie pătrate sau dreptunghiulare, prin tăiere şi pliere, forme utilizate ca reprezentări simbolice ale unui spirit sau ale unei zeităţi. Asemenea simboluri slujeau ca obiecte de practicare a cultului strămoşesc, ele fiind atârnate în Marele Sanctuar Imperial de la Ise (Kotai Jingu). Mai târziu, articolele din hârtie au fost folosite şi la alte ceremonii fie religioase, fie laice. O altă înfățișare cu destinaţie religioasă, practicată şi în zilele noastre, constă în ataşarea la un cadou oferit cu prilejul căsătoriilor sau funerarilor, o panglică împăturită în hârtie (orinoshi). Tradiţia de a dărui bucăţi de hârtie împăturită în forma unui dar (mokuroku-tsutsumi) este păstrată şi astăzi.
Un alt tip de origami religios ar fi senbazuru, tradus prin expresia “o mie de cocori”. Cea mai elegantă şi populară formă de origami este cocorul. Conform unei credinţe populare nipone, cel care reuşeşte să plieze o mie de cocori din hârtie, va primi drept răsplată din porțiunea zeilor împlinirea unei dorinţe. Legat de această credinţă, un episod tragic este cel al fetiţei Sadako Sasaki, elevă la Şcoala Noborimachi din Hiroshima, victimă a bombei atomice, care, datorită radiaţiilor provocate de explozie, s-a îmbolnăvit de leucemie. Nădăjduind că se va însănătoşi, fetiţa făcea zilnic, în spital, cocori de hârtie. A murit nereuşind să facă decât 643 de cocori. În amintirea ei şi a tuturor copiilor ucişi de bomba atomică, în centru oraşului Hiroshima, s-a ridicat un impresionant monument. Acesta este reprezentat de o rachetă suplă, îndreptată spre cer şi susţinută de trei stâlpi, în vârful căreia se află statuia fetiţei Sadako purtând în mâinile, întinse spre cer, un cocor. De atunci s-a încetăţenit obiceiul ca în memoria acestui trist eveniment, fiecare vizitator, să depună la baza statuii, în semn de omagiu, un cocor de hârtie.
Era Edo (1603-1868) corespunde cu perioada în care hârtia a început să fie uzată pe scară largă de către japonezi, aceasta procurându-se la un preţ mic şi fiind concepută în cantităţi mari. Înclinaţia japonezilor acestei perioade spre artele tradiţionale specifice poporului lor s-a datorat faptului că, fiind o perioadă de linişte, în care conflictele dintre clanuri erau rare, samuraii s-au dedicat artei, aceştia realizând adevărate capodopere. În această perioadă apare inițialul manual de origami, deținând titlul “Secretul celor 1000 de cocori”, care a fost publicat în anul 1797, această artă fiind transmisă până atunci pe cale orală. Începând cu această dată vor apărea şi alte manuale care, din pricina faptului că nu se adresau numai amuzamentului copiilor, ci şi cultivării spiritului frumosului la adulţi, conţineau modele de origami dificile, care necesitau urmărirea unui număr mare de paşi în realizarea figurinelor. Cu toate acestea, mulţi inventatori de noi forme în arta plierii hârtiei au rămas necunoscuţi până astăzi. În anul 1845 a fost publicată o colecţie de figurine origami intitulată “Kan no modo” (“Fereastră către miezul iernii”).
În timpul erei Meiji (1868-1912) arta plierii hârtiei a fost folosită ca metodă educaţională în grădiniţele şi şcolile primare japoneze. Prin învăţarea formelor de bază ale acestei arte se ajunge la o anumită rafinare a gândurilor copiilor în direcţia înţelegerii relaţiei existente între un corp solid, concret, viu şi reprezentarea sa din hârtie, prin intermediul culorilor şi a structurii liniilor sale de pliere. în raport cu faptului că arta origami, ca metodă pedagogică, necesita urmărirea unor indicaţii stricte, această artă nu a fost binevenită în Japonia erei Taisho (1912-1926). Pedagogii acestei perioade considerau că origami nu poate oferi elemente de originalitate şi creativitate în procesul educaţional, concepţie care s-a dovedit mai apoi falsă. Practica artei origami stimulează gândirea şi fantezia, dezvoltă simţul tactil, adânceşte intuiţia despre forma esenţială conţinută într-un obiect, obiectele fiind simplificate până la câteva trăsături definitorii.
Arta modernă a plierii hârtiei îşi datorează existenţa lui Akira Yoshizawa, cel mai influent şi prolific artist japonez de origami al secolului al XX-lea. Începând cu anii ’30, Akira Yoshizawa a construit sute de modele inspirate din viaţa de zi cu zi. El, laolaltă cu americanul Sam Randlett, sunt creatorii sistemului de învăţare a artei origami bazat pe simboluri convenţionale şi scheme din linii continue, întrerupte şi săgeţi. Expoziţiile de origami din Occident ale maestrului Akira Yoshizawa, din anii ’50, au fost punctul de inspiraţie a multor occidentali, care au dezvoltat în Occident arta plierii hârtiei, realizând modele la fel de valoroase ca şi cele ale lui Akira Yoshizawa din Japonia.
Japonezul Matsuo Terada a dezvoltat un nou stil de pliere a hârtiei, numit “sculptura în hârtie”. Numele provine de la faptul că se realizează forma unui model origami prin folosirea mai multor foi mici care apoi sunt pliate şi lipite între ele, pentru a reda un întreg. În ceea ce priveşte tematica acestei noi metode origami, aceasta poate fi extrem de variată. Există o teorie conform căreia “sculptura în hârtie” s-a născut în Polonia, în urmă cu aproximativ 400 de ani, şi apoi s-a dezvoltat mai ales în Europa, de unde japonezii au preluat-o şi integrat-o în arta origami.
Arta origami a fost introdusă în Europa în secolul al XII-lea, primind cu timpul o formă distinctă de cea tradiţională japoneză. Dar, la început, această artă nu a fost primită cu acelaşi entuziasm cu care au îmbrăţişat-o japonezii.
Şi în Spania a existat o configurație a artei plierii hârtiei. În timpul invaziei arabe din secolul al VIII-lea, maurii au adus secretul fabricării hârtiei în Spania. Musulmani fiind, religia le interzicea maurilor crearea de simboluri religioase. Dar, aceştia au întrebuințat plierea hârtiei în studierea geometriei şi astronomiei. Ulterior ce maurii au fost alungaţi din Spania, în anul 1492, tradiţia plierii hârtiei a supravieţuit. În timpul Inchiziţiei, spaniolii au realizat mai mult decât tipare geometrice din hârtie, ei punând bazele unei arte numite papiroflexia, artă populară în Spania şi Argentina chiar şi în zilele noastre. De exemplu, poetul şi filosoful Miguel de Unamuno (1864-1936) a creat modele din hârtie originale, incluzând o gorilă, un ceainic şi un vultur. În anul 1902, el a scris un eseu comic intitulat “Amor y pedagogia” (“Iubire şi pedagogie”) care includea şi o prezentare a modului de a plia hârtia.
Partea pedagogică a artei origami a fost influenţată, în anul 1850, de concepţiile învăţatului Friederich Wilhelm August Fröbel (1782-1852), care a dezvoltat noi metode de utilizarea a artei origami ca produs finit educaţional. Arta plierii hârtiei făcea parte, în grădiniţe, din programul de învăţare prin joacă. Fröbel credea că scopul educaţiei era să demonstreze unitatea universului printr-un set de activităţi simbolice care să promoveze cooperarea şi nu competiţia, studiul naturii, lucrul manual. În origami el a văzut una din căile de a-şi pune în practică teoria. Mai apoi concepţiile lui au fost preluate şi de către pedagogii japonezi.
Dezvoltarea artei origami în epoca modernă în Occident a început în anul 1945, prin studiile efectuate de Gershon Legman, la început în America, iar mai apoi în Franţa. Legman l-a contactat pe maestrul japonez Akira Yoshizawa precum şi alţi practicanţi de origami, cum ar fi cei aparţinând Ligii Montoya din Argentina, astfel încurajând dezvoltarea acestei arte în Occident. În anul 1956, magicianul englez Robert Harbin a inclus în volumul “Hârtia magică” modele de origami fabricate de Legman. Un alt pionier al artei origami este şi Lillian Oppenheimer, cea care a fondat, în anul 1958, Centrul Origami din New York, iar mai apoi Centrul Origami American.
Robert Harbin a pus bazele unui terminologii specifice, mai târziu combinată cu reprezentarea prin linii punctate a lui Akira Yoshizawa, toate aceste fiind publicate de Samuel Randlett în anul 1961. Simbolurile standard adoptate fac din origami o artă independentă, care nu ţine seama de barierele dintre civilizaţii şi se dovedeşte un excepțional mijloc de comunicare între oameni.
Plierea hârtiei a devenit celebră şi în rândul copiilor englezi din timpul perioadei Victoriene, dovadă fiind două ilustraţii ale lui John Tenniel, făcute pentru povestea “Through the Looking Glass” (“Prin oglindă”) de Lewis Carroll, publicată în anul 1872. Acestea erau două pălării realizate din hârtie. Societatea Britanică de Origami, fondată în anul 1967, este una dintre centrele de origami din Occident a cărui influenţă şi recunoaştere este acceptată pe întreg globul.
Azi, maeştrii origami pot fi găsiţi în multe ţări, iar noile tehnici şi modele pe care aceştia le inventează stau la baza unor modele origami remarcabile. Astfel dacă în trecut a realiza din hârtie o insectă cu corpul segmentat şi multe picioare era dificil, azi se realizează insecte care să aparţină unor anumite specii, cu o anatomie corectă. Pe aproape multe alte tehnici de pliere a hârtiei, este de amintit cea inventată de Akira Yoshizawa, numită “plierea la umed”, în care modelele origami sunt confecționate dintr-o hârtie groasă umezită. Această tehnică îi dă posibilitatea artistului origami să incrusteze pe suprafaţa hârtiei diverse motive.
În România, arta plierii hârtiei este încă considerată a face parte doar din segmentul disciplinelor pedagogice care crește îndemânarea, uitându-se, poate din ignoranţă, de latura spirituală pe care această artă o are în ţara ei de origine, Japonia. Cu toate acestea există profesori, care propagă acest spirit, precum doamna profesoară Isabela Neamţu din Arad, care în activitate ei profesională încearcă nu numai cultivarea îndemânării elevilor ei ci şi introducerea lor în acel plan spiritual de care dispun artele tradiţionale japoneze, prin predarea artei origami.
Obiectul din hârtie, spre deosebire de cel din piatră, este perisabil. El nu poate sluji eternităţii. Viaţa hârtiei cu forma ce o îmbracă este pasageră, alcătuie doar un ocazie de bucurie estetică, dincolo de care se păstrează doar memoria esenţelor. Aşadar, ceea ce pierde în durată arta plierii hârtiei câştigă în acuitatea trăirii estetice.
_________________
Cautare
Cultura si traditii
[/url]
[/url]
[/url]
[/url]
